Canotorii de la CSM Timișoara sunt fără bază de pregătire de 5 luni! „Ne-au mințit ca pe ultimii oameni!”. EXCLUSIV

Redactor:
Anda Deliu
Canotorii de la CSM Timișoara sunt fără bază de pregătire de 5 luni! „Ne-au mințit ca pe ultimii oameni!”. EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

Situație tristă și dezonorantă la Timișoara, unde canotorii de la CSM Timișoara au fost lăsați de izbeliște de 5 luni, de când primarul Dominic Fritz a demolat mai multe clădiri de pe malul Begăi, din zona centrală, inclusiv hangarul sportivilor.

De atunci, juniorii și seniorii plimbă bărcile inclusiv în plină stradă, sau le-au lăsat un ponton, deoarece, deși Primăria Timișoara le-a promis că le dă singura clădire neatinsă de buldozere, acest lucru s-a dovedit a fi doar o amăgire deșartă.

De cinci luni s-a promis culoar verde, dar pe locul fostului hangar e doar pământ

Pe malul Begăi, în zona Podului Episcopilor, peste drum de sediul central al Universității Politehnice, au fost mai multe clădiri ridicate de-a lungul anilor. Între locațiile pentru canotaj, ștrand sau popice, și-au făcut loc și construcții ilegale, de tip bar sau terasă. Într-adevăr, nicio clădire nu apare în cartea funciară, dar acolo există mențiunea că perimetrul de lângă pod este „loc pentru canotaj”.

Cu avânt electoral, în noiembrie, Fritz a băgat buldozerele fără să mai țină cont că bazele sportive erau doar alipite teraselor ilegale.

Atunci, a fost lăsat o singură clădire în picioare, nici ea intabulată deci la fel de ilegală (nu se știe cu ce argument) și canotorilor li s-a transmis că le va fi predată, pentru a o utiliza ca hagar sau vestiar. Cele 5 luni scurse de atunci au arătat că interesul pentru sportivi a fost zero, iar munca la „culoarul verde vibrant” promis cetățenilor a fost fără spor, căci pe terenul în cauză nu s-a plantat încă nimic și arată urât în continuare, în plin centru.

Canotorii au rămas… fiii ploii

Nu doar că nu s-a primit nicio clădire, dar secția de canotaj a clubului ministerial CSM Timișoara, care a preluat sportivii și antrenorii de la clubul CFR, care avea ștrand pe locația demolărilor, este plimbată în bătaie de joc, ca niște cerșetori, pe holurile primăriei.

„Ne-au mințit ca pe ultimii oameni! Ne chinuim cu ei, mergem iar vineri până la ei. Nu am cuvinte, efectiv. Mergem să cerem un loc unde să ne putem desfășura activitatea. Noi am mers cu ideea că o să primim clădirea aceea, dar ni s-a spus că nu se poate.

Ne-au trimis apoi la baza Voința (n.r două poduri în aval), au spus că desfac terenul. Am și vorbit la minister, am găsit pe cineva să ne ridice un hangar.

Am mers acolo la Voința, iar cei de la Modex (n.r fabrica de industrie textilă) ne-au spus că ei sunt proprietari și că sunt intabulați acolo. Am mers și noi la Oficiul de Cadastru și ni s-a spus că nu se poate construi acolo”, a declarat, pentru ProSport, directorul CSM Timișoara, Lucian Reclaru.

Dați afară a doua oară!

În aceste condiții, mai ales cum iarna aceasta a fost una călduroasă, sportivii s-au plimbat cu bărcile pentru ca, până la urmă, să le lase pe pontonul de lângă fosta lor bază, Fabrica de campioni,  deci, de unde pot fi și furate.

De pe locația fostului patinoar de la ștrandul Eminescu, așa cum mai funcționa acum 20 de ani, canotorii au fost goniți de oamenii primăriei.

„Copiii s-au pregătit în baza noastră de tenis (n.r peste apă, în Parcul Rozelor). Acolo am ținut și echipamentele. Bărcile le-am dus la vechiul ponton. Efectiv le-am lăsat acolo! Nu le-am legat.

Le-am mai pus unde se face terenul de baschet promis acum, dar ni s-a spus că deranjăm și a trebuit să ne mutăm”, a mai precizat Reclaru.

Omul de afaceri timișorean Dan Dinu, un contestatar al primarului Fritz, a postat zilele trecute o filmare cu patru canotori care își cară barca pe trotuar.

Clădirea lăsată a devenit, brusc, nesigură

Primăria a găsit și scuza perfectă pentru a nu lăsa canotorii în singura clădire din locație pe care nu au demolat-o, tocmai cu pretextul de a o da sportivilor, căci și acel edificiu e neintabulat. Aparent, marea demolare ar fi șubrezit și clădirea!

„A spus că din motive de siguranță nu se poate, pentru că s-a tot săpat în jurul ei și există un pericol. Nu ne pot lăsa până nu se face o expertiză. Ca-n România…! I-am rugat să urgenteze, dar nu am primit niciun răspuns.

Domnul antrenor stă în continuare pe holuri la primărie, în speranța că cineva ne va sprijini și pe noi. Am adus atâtea medalii, o avem pe fata asta campioană europeană la tineret, Rucsandra Bucșa…”, a continuat Reclaru.

Clubul nu vrea să se lase

Din cauza unei demolări pe care primarul Timișoarei nu a vrut s o amâne câteva săptămâni, Campionatul Național de Fond (distanță 6000 de metri, triplul față de proba clasică de canotaj), a fost mutat la Snagov anul trecut.

Cei de la CSM Timișoara vor ca anul acesta să organizeze competiția pe locația ei tradițională, canalul Bega.

„Nu ne vom lăsa până nu o să obținem un loc. Într-adevăr, au fost probleme, dar să ne punem în legalitate și să ducem lucrurile la normalitate. Secția nu s-a înființat alaltăieri, are medalii foarte multe. Trebuie să continuăm canotajul pe Bega. Vreau să caut un loc și cu sprijinul unor oameni de afaceri, să ținem Campionatul de Fond în noiembrie aici”, a conchis directorul Lucian Reclaru.

În Timișoara, secție de canotaj seniori mai are clubul CSU Politehnica.

Anda Deliu / Redactor
Jurnalistă din septembrie 2010 și corespondent ProSport în Timiș din octombrie 2017. A terminat Jurnalismul la Universitatea de Vest din Timișoara și a urmat un masterat în Jurnalism sportiv la aceeași instituție de învățământ superior. Este singura ziaristă sportivă din Timișoara. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunțul matrimonial devenit viral al unui pensionar rămas văduv: 'Caut parteneră, maxim 50 de ani. Sunt...'
Anunțul matrimonial devenit viral al unui pensionar rămas văduv: 'Caut parteneră, maxim 50 de ani. Sunt...'
S-a lăudat că n-a fost demis niciodată în 26 de ani, iar a doua zi a fost dat afară
S-a lăudat că n-a fost demis niciodată în 26 de ani, iar a doua zi a fost dat afară
Părinții gemenilor dispăruți din Târgu Jiu, în șoc. Ce au găsit în telefonul fraților, înainte de dispariție?!
Părinții gemenilor dispăruți din Târgu Jiu, în șoc. Ce au găsit în telefonul fraților, înainte de dispariție?!
Banii nu aduc fericirea! Cel mai bogat fotbalist din lume, cu salariu de FCSB, nu mai prinde nici lotul echipei sale
Banii nu aduc fericirea! Cel mai bogat fotbalist din lume, cu salariu de FCSB, nu mai prinde nici lotul echipei…
Andreea Bănică, imagini interzise în costum de baie, la 46 de ani: „Arăți ca o puștoaică”
Andreea Bănică, imagini interzise în costum de baie, la 46 de ani: „Arăți ca o puștoaică”
BREAKING Cutremur MARE în România, s-a simţit puternic la Bucureşti. Vom reveni
BREAKING Cutremur MARE în România, s-a simţit puternic la Bucureşti. Vom reveni
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Ce este un pager. Mii de dispozitive au explodat simultan în Liban: cel puţin 9 morţi şi 3.000 de răniţi
Ce este un pager. Mii de dispozitive au explodat simultan în Liban: cel puţin 9 morţi şi 3.000 de răniţi
SPIONII de la Hollywood! Marii ACTORI care au fost informatori
SPIONII de la Hollywood! Marii ACTORI care au fost informatori
Cum a ajuns Irinel Columbeanu falit și uitat într-un azil. Pe ce şi-a cheltuit toată averea
Cum a ajuns Irinel Columbeanu falit și uitat într-un azil. Pe ce şi-a cheltuit toată averea
Nelson Mondialu ZGUDUIE showbizul! A rupt tăcerea despre Liana, după nunta lui Livian: „E fata mea adoptată”
Nelson Mondialu ZGUDUIE showbizul! A rupt tăcerea despre Liana, după nunta lui Livian: „E fata mea adoptată”
Asociația de proprietari e obligată să notifice. Fiecare proprietar de apartament trebuie să plătească
Asociația de proprietari e obligată să notifice. Fiecare proprietar de apartament trebuie să plătească
Sicriul Anei Maria Vasiliu a ajuns acasă! Familia, răpusă de durere
Sicriul Anei Maria Vasiliu a ajuns acasă! Familia, răpusă de durere
Doliu la TVR! A murit o emblemă a știrilor din România
Doliu la TVR! A murit o emblemă a știrilor din România
Ce jocuri primesc abonații PlayStation în septembrie 2024?
Ce jocuri primesc abonații PlayStation în septembrie 2024?
A murit Toto Schillaci, supranumit „eroul nopţilor magice”
A murit Toto Schillaci, supranumit „eroul nopţilor magice”
Codul Rutier 2024: Echipamente obligatorii pentru mașini. Șoferii pot primi amenzi usturătoare
Codul Rutier 2024: Echipamente obligatorii pentru mașini. Șoferii pot primi amenzi usturătoare
Povestea lui Piki, câinele erou care și-a salvat stăpânul din inundațiile de la Galați. L-a trezit când apa era deja până la brâu
Povestea lui Piki, câinele erou care și-a salvat stăpânul din inundațiile de la Galați. L-a trezit când apa era deja…
×